Vreau să scap de grăsimea de pe burtă! Care este dieta potrivită?

Dr. Grațiela Hernest

Medic nutriționist

Clinica de nutriție Nutrislim – Dorobanți

 

 

 

 

 

Ca medic, mă confrunt tot mai des cu pacienți care se plâng de creștere în greutate, aceasta fiind o problemă de actualitate, atât în cadrul practicii medicale, cât și în viața de zi cu zi. Tulburările de metabolism stau la baza apariţiei unui spectru larg de complicaţii cronice (hipertensiune arterială, diabet zaharat, creșterea colesterolului, ateromatoză carotidiană, accident vascular cerebral), care pot afecta mai mult sau mai puţin toate ţesuturile din organism.

 

Organizația Mondială a Sănătății estimează că la nivel mondial, alimentația necorespunzătoare este responsabilă de o treime din cazurile de suprapondere, iar sedentarismul de 10% din cazurile de obezitate.

Plecând de la aceste lucruri, am vrut să văd care sunt cu adevărat problemele celor mai mulți pacienți, iar una din intrebările care îi aduc la mine ar fi:

 

 

„Ce să fac ca să dau burta jos, pentru că am încercat multe diete și niciuna nu merge?”

De aceea, am căutat pe internet cam care ar fi cele mai frecvente recomandări legate de dieta pentru slăbit burta, așa numita „belly fat diet”, iar rezultatele nu au întârziat să apară:

 

Ce se recomandă în dietele pentru scăzut grăsimea abdominală?

  • Nu mai mânca zahăr sau evită băuturile cu zahăr
  • Evită mâncarea care conține acizi trans
  • Mai multe proteine pe termen lung reduc grăsimea abdominală
  • Redu carbohidrații din dietă
  • Mănâncă alimente bogate în fibre
  • Nu mai mânca după 7 seara
  • Nu mai bea alcool
  • Dormi cel puțin 7 ore pe noapte

Hmmm…oare cine nu știe toate aceste lucruri? Cine nu le-a auzit de zeci de ori până acum? Sau cine nu le-a încercat până acum? Dar întrebarea mea este:

Câți dintre voi ați și reușit să dați burta jos prin această metodă?

Probabil prea puțini….

Dar de ce se întâmplă asta și ce anume ar trebui să facem?

Pai, mai întâi de toate, acestea sunt niște principii după care ar trebui să ne ghidăm în viața de zi cu zi pentru a avea o alimentație sănătoasă, dar nu o să te ajute să scapi de burtă.

În orice dietă pe care o ții, ar trebui facută o restricție calorică, iar pe baza ei poți scădea în greutate pierzând kg de peste tot, nu doar de pe burtă și se întâmplă acest lucru pentru că așa e sănătos și firesc.

Nu poți slăbi doar de pe o anumită parte a corpului, pur și simplu slăbești uniform, câte puțin de pe fiecare segment. În al doilea rând, mulți dintre pacienți nu au cunoștinte legate de nutriție, iar prin cuvintele „proteine”, „carbohidrați”, „acizi trans” nu reușesc să înțeleagă mare lucru, acesta fiind un alt impediment în procesul de slăbire.

Iar în ultimul rând, cel mai important ajutor este exercițiul fizic. El te face să arzi calorii și te ajută să îți tonifici musculatura, fie că vorbim de zona abdomenului sau de orice altă parte a corpului. Din pacate, acesta nu este unul dintre punctele forte ale pacienților, deoarece puțini îl realizează în mod constant și la și mai puțini ajunge să le rămână în rutina zilnică.

Astfel că, după zeci de cure de slăbire încercate, fie luate de pe internet, fie de la un prieten care a ținut-o înainte, cei mai mulți dintre pacienți ajung la mine obosiți și neajutorați. Nu asta ar fi cea mai mare problemă, însă vor să repare totul în doar câteva săptămâni „pentru că am un eveniment la care trebuie să arăt impecabil”.

Astfel de schimbări, din păcate, nu se întâmplă peste noapte. Pentru a avea niște rezultate spectaculoase este nevoie de mai multe lucruri: în primul și în primul rând este nevoie de tine, de implicarea ta, de motivația ta, de ambiția ta, astfel încât să poți ajunge acolo unde îți dorești în cel mai scurt timp posibil; în al doilea rând, de un medic nutiționist care să te îndrume spre o dietă potrivită pentru tine (personalizată, cum îi spunem noi), care să îți fie alături atunci când simți că nu poți duce singur această luptă (Da, este o luptă, din care tu poți ieși învingător!) și care să te monitorizeze săptămânal, astfel încât să îți poată îmbunătăți fiecare pas; iar în al treilea rând, este nevoie și de o activitate fizică susținută pentru a scăpa de grăsimea acumulată în exces, pentru că doar o simplă dietă nu rezolvă totul.

Oricum ar fi, un lucru e cert: pentru o scădere în greutate e nevoie de o restricție calorică, de exerciții fizice (fie că vorbim de fitness sau aerobic) și de foarte multă motivație!

 

Referințe:

  1. https://www.who.int/diabetes/global-report/en/
  2. https://www.healthline.com/nutrition/6-proven-ways-to-lose-belly-fat#section6

https://www.healthline.com/nutrition/20-tips-to-lose-belly-fat#17.-Eat-Probiotic-Foods-or-Take-a-Probiotic-Supplement

Wordpress Social Share Plugin powered by Ultimatelysocial